FHI 360 Moldova

Învață gratuit cum să oferi prim ajutor medical

Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova invită liceele din Chișinău, Ialoveni și Strășeni să beneficieze de instruire gratuită de acordare a ajutorului medical de urgență. Acesta este un program de dezvoltare a abilităților practice a tinerilor cu privire la acordarea ajutorului medical de urgență și anume a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară. Instruirea se va desfășura în perioada 9 octombrie - 30 noiembrie 2017, în afara programului școlar (după ore).

Instruirea va avea loc în cadrul proiectului „Bazele ajutorului medical de urgență pentru liceeni”, implementat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin intermediul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Orele practice vor fi efectuate de studenți și rezidenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, instruiți preventiv în cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală.

Liceele sunt invitate să se înregistreze pentru a beneficia de instruire gratuită. În total vor fi selectate 20 licee din municipiul Chișinău și câte 5 licee din raioanele Ialoveni și Strășeni. Vor fi instruiți aproximativ 1,500 elevi. Instruirile vor avea loc în l. romană și în l. rusă.

Cerințe:

·         Fiecare liceu va mobiliza un grup de tineri (cel puțin 40 persoane) din clasele X-XII;

·         Fiecare liceu va asigura spațiu pentru desfășurarea instruirilor practice.

Instituțiile de învățământ se pot înregistra la program până pe data de 6 octombrie 2017, completând chestionarul de participare, care poate fi accesat aici, în baza căruia va fi efectuată selectarea.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați coordonatorul proiectului Blaja Vasile. Date de contact: email  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , telefon mobil 076725127.

 

Get to Know the CSO that Represents You!

cso-fairs Five CSO Fairs (three in Chişinău and one in Cahul and one in Bălţi) were held under the slogan...
press-clubs Monthly, FHI 360 invites national and local civil society members, government representatives,...
  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  3 
  •  4 
  •  Next 
  •  End 
  • »